La trei ani de la deschiderea Turnului de Artă din Pantelimon, Make a Point derulează un nou proiect de artă la înălțime. Locuitorii cartierului își spun poveștile, artiștii le urcă pe acoperișuri, publicul le admiră din turn. Viața cartierului, nescrisă în vreun manual de istorie, rămâne acolo, între cer și pământ, ca s-o descopere oricine, oricând are chef de o plimbare prin istoria trecută și contemporană a Bucureștilor.
Primul tramvai electric din București, demolările din anii 80, termoizolările de acum, viața clasei muncitoare care a construit socialismul și s-a mutat înapoi la țară, și viața tineretului care habar n-are cum era înainte. Toate sunt poveștile cartierului Pantelimon, pe care o seamă de artiști plastici le vor urca în acest an pe blocurile gri și pe fostele hale industriale încă rămase în picioare în estul Capitalei. Va fi un fel de Facebook cu postări reale, într-un spațiu beton și cu vizualizări, mai ales prin „scroll up”, din Turnul de Artă din Pantelimon la Make a Point.
Ce se întâmplă?
Am demarat proiectul Uriași de Pantelimon, Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional). Un antropolog colindă deja prin cartier și-i adună poveștile.
Dacă ai trăit în cartier sau încă mai ești locuitor de Pantelimon, îți așteptăm povestea la adresa point@makeapoint.ro sau via pagina noastra de Facebook, până la 15 iulie 2017.
După ce strângem poveștile, invităm mai mulți artiști din România și din lume ca să le transforme în imagini. Schițele rezultate din întâlnirea poveștilor cu imaginația artiștilor vor fi jurizate în luna august, iar lucrările câștigătoare vor fi urcate apoi pe clădirile din jurul Turnului de artă.
O să le puteți vedea și voi, și oricine vine, începând din 13-15 octombrie 2017, la Uriasi de Pantelimon – Street Art Days, o manifestare ce va cuprinde evenimente de artă urbană, conferințe, workshopuri, proiecții tematice de film documentar și întâlniri cu artiștii la lucru.
Unde?
Spațiile pe care se vor picta poveștile sunt: fosta Filatură de Bumbac, fosta Centrală a Lânii, fosta Postăvărie Română. Faptul că aceste spații încă există – spre deosebire de alte foste uzine bucureștene detonate pentru a face loc unor imobile sau mall-uri – a făcut firească folosirea lor ca șevalete naturale pentru a scoate cartierul din anonimat și a duce arta și dincolo de inelul central al orașului.
Vino și tu la Zilele Uriași de Pantelimon, 13-15 octombrie 2017 la Make a Point și descoperă arta urbană realizată de artiștii români și internaționali pe acoperișile din Pantelimon sau înscrie-te la workshop-urile noastre și ia parte la evenimentele de artă publică! Află mai mult pe pagina noastră de Facebook.
***
Despre Make a Point
Make a Point are experiență de 10 ani atât în proiecte de regenerare și reconversie de spațiu industrial, intervenție culturală, cât și în realizarea de proiecte artistice acolo unde accesul la cultură este limitat sau îngrădit (mai ales prin lipsa infrastructurii publice). Organizația Make a Point a început prin a reabilita un spațiu industrial și a-l reconverti în centru cultural. A transformat o fosta secție de repasat în spațiu expozițional modern, sală de proiecție, bibliotecă și videotecă, și a transformat vechiul turn de apă al fabricii într-o instalație artistică unică în oraș, păstrându-i totodată funcțiunile utilitare.
***
Despre Uriași de Pantelimon
Uriași de Pantelimon, community art project de Mădălina Roșca și Paul Arne Wagner, a demarat în 2016, ca un proiect pilot în cadrul căruia a fost finalizată prima pictură pe un acoperiș de uzină. În primăvara anului 2017 proiectul a continuat cu o vânătoare de povești în cartier și un call for artist internațional. Street Art Days va marca apogeul și totodată finalul proiectului ediția 2017.
***
Uriași de Pantelimon este un proiect Make a Point
Proiectul este finanțat în cadrul Programului cultural „București, Oraș participativ” de către Primăria Municipiului București, prin Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti ARCUB și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Parteneri: Red Bull, Havana Club, Aqua Carpatica, Institutul Italian de Cultură, Institutul Francez, Frufru, Bicicletele Pegas, Hotel Est
Partener de mobilitate: Uber
Parteneri media: Radio Guerrilla, Scena9, Vice, Igloo, IQads și noizz.ro
(listă în curs de actualizare)