Traian Despoiu
„I am a maker!”
Traian seamana cu un Mos Craciun, varianta tanara, trasata in tus negru. Iese usor din multime prin barba bogata, neagra, caciula verde, tricotata si pantalonii dungati. La doi ani dupa absolvirea facultatii îsi cauta drumul pasind prin domeniul graficii, al designului de obiect si arhitecturii. A studiat arhitectura de interior, la Universitatea de Arhitectura si Urbanism Ion Mincu, si pentru un an de zile – cat a avut un studio de grafica, design si arhitectura împreuna cu o colega – a crezut ca si-a gasit nisa. Au avut mici proiecte – o amenajare de cafenea, o casa, logo-uri, o campanie de promovare pentru Salin, grafica de afis pentru conferinte si expozitii – care le-au dat aripi si vise celor doi începatori. Dar a venit criza si au fost nevoiti sa închida studioul. De atunci lucreaza la mici proiecte – pereti decorativi, grafica de afis, logo-uri , in timp ce isi urmareste o pasiune mai veche, ilustratia. Viata de freelancer e boema, si-ti lasa timp pentru introspectii si cautari. Dar Traian e obisnuit cu asta, de pe vremea cand era un mic Robinson Crusoe în satul bunicilor, si-si construia singur casute în copaci. „De cand eram mic îmi placeau lucrurile facute cu mana mea. De la jucarii la haine. Cred ca imi placea mai mult sa le fac sau sa ma gandesc cum sa le fac decat sa ma joc cu ele, mi se parea fascinant modul prin care poti materializa o idee sau o imagine pe care o vezi in mintea ta. De exemplu, pantalonii de pe mine sunt facuti de mine. Imi plac lucrurile de calitate, facute din materiale bune, trainice, care se gasesc din ce in ce mai greu.. Asa ca am cautat materiale si-mi croiesc singur hainele.”
Cativa pasi importanti
.
Prima jumatate de pas facuta înspre arta a fost la alegerea liceului, cand a oscilat între Tonitza si Mate–Info. A ales a doua varianta pentru ca „profilul real te invata sa gandesti in pasi logici, sa fii rational si cu picioarele pe pamant”. Pasul important si definitoriu a fost momentul in care Traian a dat la arhitectura. Odata intrat el a descoperit acolo o lume a proportiilor, a luminii, a culorii, a formelor, a volumelor, a texturilor, a ideii de spatiu, a arhitecturii, fundalul pe care se desfasoara restul activitatilor umane. Insa cam prin anul trei a început sa dezvolte cu adevarat o pasiune pentru desen, schitand caricaturi, în timpul cursurilor. Îi desena pe profesori prin filtrul lui, în tuse de creion. Din facultate a invatat multe, mai ales ca o astfel de experienta iti deschide usile catre multe alte domenii conexe. Pasind printre acestea si-a dat seama ce vrea sa sa aprofundeze si mai ales ce ar vrea sa faca. De exemplu spune ca nu e un adept al unui stil de arhitectura international sau al solutiilor general valabile. Crede ca arhitectura trebuie sa fie racordata la cerintele locale si mai ales la contextul sitului. Este sustintor al ideii care spune ca un obiect ( de design/ arhitectura) sau o lucrare grafica trebuie sa fie functionala in primul rand si pentru ca acest principiu sa fie indeplinit trebuie ca modul de transmitere sa fie simplu; adica ideea sa fie lizibila.
Diploma de licenta, indrumata de Domnul Profesor Doctor Augustin Ioan, a avut ca tema „Revigorarea identitatii culturale a unui sat de tatari”, din Hagieni, de langa Limanu. O lucrare de care îsi aminte cu placere si mandrie fiindca aici a creat, macar la nivel teoretic, o arhitectura de mici dimensiuni conectata la contextul social. O serie de elemente decorative din lut create cu ajutorul locuitorilor satului – preluand modelele traditionale de pe tesaturi si aplicandu-le pe placi din lut – completeaza conceptul.
.
Creatia e favorizata de restrictii
.
Cu proiectul pentru Turnul de apa a fost simplu. A gandit mai intai ca un arhitect, si apoi ca un artist, punand pe hartie mai întai restrictiile. „Restrictiile îti dau întotdeauna solutia. Ca atunci cand trebuie sa proiectezi o casa si ti se da un sit. Trebuie mai întai sa tii cont de retrageri, de alinierile la cornisa…, abia apoi te concentrezi asupra creatiei în sine. Daca nu ai nici o restrictie, solutia vine mult mai greu, poate fiindca este greu sa iti impui tie reguli.. Asa am început sa vad restrictiile pentru turn: sa fie un desen vizibil de la distanta si din mai multe unghiuri, pe rotund, ceva esentializat fiindca asa s-ar putea intelege mai usor, cu tuse mari pentru a putea fi realizat usor, coloristic diferit fata de toate tipurile de fundal pe care era asezat pentru a putea atrage atentia”. Asa a iesit „Art Totem”, o adunare de personaje totemice responsabile, fiecare, cu cate o activitate artistica, expresie a lucrurilor care se petrec acolo, la Make a Point, de trei ani de zile. Traian spune ca a ales în final niste figurine verticale pentru ca turnul este un element vertical, ca un totem, dar si pentru ca in momentul in care oamenii se uita la o imagine sunt tentati sa identifice în ea ceva cunoscut, ceva uman, de obicei o fata. Pana si cand privesc luna oamenii o vad cu ochi si gura. „M-am înscris si m-am votat doar eu. Nu am spus nimanui. Pentru ca nu cred în votul strans tragandu-ti prietenii de maneca. În plus nu cred într-un juriu popular.” spune Traian. Acum e din nou într-o perioada de cautari. Vrea sa pregateasca cateva expozitii 😮 expozitie de pictura pe carton, doua de instalatii de personaj cu elemente interactive si poate una de lampi imbracate in personaje, dar nu exclude nici ideea ca la un moment dat ar putea pleca din tara pentru continuarea studiilor. Oscileaza si cocheteaza cu designul de lumina, ilustratia aplicata, designul de personaj, instalatiile de arta sau cu arhitectura de mici dimensiuni. Adica ceva ce romanii, deocamdata, nu prea agreeaza. Dar Traian e optimist. A observat ca aceeasi criza care i-a închis lui studioul de design, grafica si arhitectura îi învata, încet, pe romani sa aprecieze dimensiunile mici, la spatiile de locuit si nu numai. Care este urmatorul pas? “Sper ca in viitor sa pot imbina cu succes domeniul ilustratiei cu cel al designului de produs si sa pot creea obiecte care sunt pe cat de functionale pe atat de bine facute si frumoase. Cred ca in momentul in care creezi ceva trebuie sa incorporezi in el si o mica parte din tine si sa o transmiti mai departe celui care o foloseste. De aceea cred ca ce pot sa spun despre mine este ca.. “I am a maker!”.