Florin Palade

Cine a pictat de fapt turnul? Un alpinist utilitar care adora zborul

.

Daca ar fi sa aiba cineva dreptul sa fie nemultumit de rezultatul votului popular, care a impus urcarea pe turnul de apa a perdelei verzi, acela ar fi Florin Palade, alpinistul utilitar care de mai bine de o luna se chinuie sa aranjeze, din trafalet, faldurile galben-verzi, în degrade, ale lucrarii lui Daniel Georges. I-ar fi convenit oricare alta lucrare din cele 12 concurente, dar n-a fost sa fie. Chiar si rudele autorului perdelelor – pictori de biserici la baza – l-au „încurajat” de la început, spunând ca nu va reusi. Peste câteva zile, însa, vom vedea ca determinarea lui Florin a reusit sa bata scepticismul specialistilor. Desi pictura nu e una din placerile sau specialitatile lui Florin, iar lucrul la înaltimea aia, pe ploaie, vânt si ninsoare, e aproape la fel de enervant precum un proprietar de cladire care se târguieste, zgârcit, la pret, ca apoi sa exclame, câteva zile mai târziu, ca n-ar face niciodata munca lui Florin, pentru banii aia.

.

Legatura dintre masinile agricole si alpinism

.

Alpinismul utilitar a intrat în viata lui Florin Palade camuflat într-un soi de joaca de baieti mari – avea 22 de ani – satui de stat în fata computerului. Mergea la Casa Radio (cladirea aia mare si neterminata de la Eroilor), le dadea o bere paznicilor si se urca pe macarale. „Ne placea, erau senzatii tari. Sa urci pe acoperis si sa cobori în rapel pâna jos. Prima data a fost o senzatie fantastica”, îsi aminteste Florin într-o seara vântoasa de decembrie, abia dat jos de pe Turnul de apa. Mânca ceva dupa 10 ore de stat în turn si pe turn, cu mâinile mânjite de vopsea si zgribulit de gerul de afara. Atunci, la Casa Radio, avea corzi ponosite, îsi cam risca viata în joaca aia, dar nu realiza. Era cam unica adrenalina din viata lui de student la Mecanica agricola.

Daduse admitere la „calculatoare”, dar picase si a ajuns „în agricultura” la redistribuire. Dar dupa ce fusese pasionat de programare în liceu si-a dat seama ca viata poate fi petrecuta si altfel decât în fata computerului. Mai ales pentru un bucurestean prin adoptie, venit în 1996 din Onesti. Asa s-a transformat joaca într-un soi de job de ocazie. Nimic spectaculos, daca-l întrebi pe Florin. Demontat sau montat un cos de hota, vopsit un perete la înaltime, curatat jgheaburi sau geamuri, reparat acoperisuri, montat bannere, chestii despre care nu prea ai ce povesti. Dar pe care nu oricine le poate face atârnat de niste sfori, la câtiva metri deasupra pamântului. Apoi s-a profilat, pentru o perioada, pe montat acoperisuri din tigla metalica si asa a început epoca de antreprenor a lui Florin Palade. Avea toate ingredientele pe care le invidiaza românii: comenzi multe, bani pe masura. Dar nu mai avea si timp ca sa-i cheltuiasca. „Am renuntat la firma aia cu doi ani înainte de criza, pentru ca nu mai faceam nimic în viata mea, stateam toata ziua pe santier. Era perioada în care veneam acasa si-i spuneam prietenei mele Ioana ca nu mai stiu sa scriu, de atâta bormasina”, zice Florin râzând.

.

Are câte revelioane vrea el pe an

.

Va veti întreba, desigur, ce face acum Florin cu viata lui, ce e asa de importanta Mai important decât banii frumosi câstigati din afacerea cu acoperisuri? Pai de atunci a facut diverse, ba productie publicitara – dar n-a prea mers – ba a mai pus un acoperis sau a vopsit niste hoteluri la mare – dar asta nu-i place, ca si placarea cu polistiren – ba picteaza niste perdele verzi pe un turn de apa în Pantelimon.

Pentru Florin nu banii sunt importanti. Sau nu în cantitatile visate de majoritatea. „As fi ipocrit sa spun ca nu sunt importanti, dar îmi cumparasem cea mai tare bicicleta, o parapanta, ce-mi trebuia mai mult? Libertatea e mai importanta. Nu am alte nevoi, viata mea e  destul de primitiva”, zice Florin. Mai ales în perioada asta, când oamenii din jur se dau de ceasul mortii sa gaseasca o destinatie pentru Revelion si îsi canalizeaza toate – prea multe – eforturile pentru organizarea sarbatorilor, Florin zâmbeste în felul lui, ca si când ar privi totul de la înaltime, si spune ca libertatea câatigata de stilul de munca sporadic îi ofera posibilitatea unor revelioane multiple, oricând are chef. A avut un „revelion” de câteva luni în Nepal, anul trecut, unde a zburat cu parapanta. Anul asta a fost noua zile cu bicicleta pâna în Istanbul, însotit de Ioana, prietena lui. Viata lui e formata din perioade de foamete si de îndestulare, cum îi place sa spuna, adica lucreaza, câstiga bani, apoi gaseste moduri placute ca sa-i cheltuiasca. „E o gândire de primitiv, dar eu nu sunt un consumator”.

.

Pictez si plâng

.

Cu turnul a fost cam asa: pregatirea a durat vreo doua saptamâni. Reparat zidul, aranjat corzile din metru în metru, astfel încât sa nu fie silit sa se dea jos ca sa se mute în jurul turnului, ci sa se poata roti pe el ca într-un carusel, apoi trasat cu creionul locurile pentru dungi, ghidat de o ruleta amplasata la baza picturii si de alta la vârf. Numai trasarea semnelor de ghidaj în creion, din metru în metru, a durat trei zile. Dupa care a venit o ploaie si când s-a urcat din nou pe turn a constatat ca s-au sters aproape toate. „Am plâns atunci!”, recunoaste Florin, care acum zâmbeste la pictura aproape gata. Zice ca faldurile nu i-au iesit chiar drepte, dar asta nu se vede de jos. Le vede doar el, când le are în fata. „Eu când stau acolo sus vad asa o dunga imensa, în fata mea. Nu vad o perdea cu falduri. Asa ca mi-a fost destul de greu sa pictez fara sa am o imagine de ansamblu tot timpul în fata ochilor. Ma puteam departa doar asa în coarda, la distanta unui picior de-al meu, dar nu era suficient”. E mândru ca pentru unul care n-a pictat niciodata a reusit sa faca o lucrare atât de grea, singur cu un trafalet. Florin zice ca i-ar fi placut orice alta lucrare din cele 12, care sa fi avut contururi clare. I-ar fi fost mai usor s-o picteze acolo sus. Dar n-a votat niciuna pentru ca – spune el – ar fi fost nedrept. Considera ca avea si un interes, fiind prieten bun cu una dintre concurente. Dupa ce scapa si de lucrarea asta planul e sa cumpere si o parapanta de tandem si sa zboare. Zborul e pe primul loc în preferintele lui. Dupa aia vine bicicleta. Mai departe nu e nimic. Pentru ca dupa 13 ani de alpinism utilitar nu mai poate spune nici macar ce e cel mai greu din munca lui. Totul e o rutina. Conteaza numai perioadele de relaxare dintre job-uri.

Site-ul lui Florin: http://florinpalade.ro/