artiști: Cosmin Haiaș și Sorin Oncu
curator: Valentina Iancu
organizare expoziție: Alma Cazacu
Perioada: 16 – 19 Iunie @ Make a Point
No News Newsletter este un dialog vizual, bazat pe complementaritate, între Cosmin Haiaș şi Sorin Oncu. Fiecare vede în celălalt un aliat în construcția unui discurs critic la adresa unor lipsuri ale sistemului politic actual. Contestarea tiparelor discriminatorii bazate pe prejudecăţi foarte puternic îndrădăcinate în mentalul colectiv reprezintă o miză şi un reper în lectura politică a instataţiilor expuse.
Expoziţia este construită ca un rebus simbolic format din reciprocitatea semnificaţiilor puse în operă de cei doi artişti. Traseul vizual se bazează pe empatie, puneri-în-operă similare, anxietăți comune și nu în ultimul rând un discurs vizual subordonat unei rațiuni critice la adresa limitelor ideologiei naționaliste şi al politicilor totalitare.
Cosmin Haias (n. 1968, Oradea, România) trăiește și lucrează în Timișoara. În 1993 a absolvit Institutului Politehnic Traian Vuia, secția Automatizari și Calculatoare, iar în 2006 a Facultatea de Artă din Timișoara. Expoziții personale: „Ne-stare de fapt”, Galeria Calina, Timișoara (2010).
Sorin Oncu (n. 1980, Pacevo, Serbia) trăiește și lucrează în Timișoara. Absolvent al Facultății de Arte, Timișoara și membru fondator al asociației LGBTeam. Expoziţii personale: „Still Life 3 Decommissioning” 59 Rivoli, Paris (2013), „Izomorfism” Atelier 030202, București, „ECO”, Galeria Calina, Timișoara (2009).







